Gazprom: Investigația CE face parte din campania de a presa grupul să reducă prețurile

Gazprom: Investigația CE face parte din campania de a presa grupul să reducă prețurile
Publicat: 11/09/2012, 19:21
Actualizat: 19/10/2018, 19:13

Investigația Comisiei Europene împotriva Gazprom, referitoare la practici anti-concurențiale, face parte din campania CE de presiuni pentru reducerea prețurilor, potrivit producătorului rus de gaze, transmite MarketWatch.

„Este o încercare de a rezolva problemele economice ale UE, în special ale noilor membri din Europa de Est, în detrimentul Rusiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov.

El a arătat că Gazprom a spera să aibă o discuție „deschisă și onestă” despre problemele care stau la baza investigației, dar Comisia Europeană nu a răspuns.

CE investighează și dacă Gazprom a împiedicat țările să își diversifice furnizorii de gaze și a impus prețuri incorecte clienților, insistând ca prețul gazelor naturale să depindă de cotațila petrolului.

Kuprianov a arătat că legătura dintre prețul gazelor și cel al petrolului va fi menținută în contractele pe termen lung.

El a adăugat că Gazprom se așteaptă ca livrările de gaze în Asia să le depășească în curând pe cele către Europa, iar conducerea grupului va decide în curând dacă să mărească livrările către est.

Comentariile sale au venit la scurt timp după ce președintele rus Vladimir Putin a emis un decret care limitează obligația companiilor de interes strategic să coopereze cu autoritățile de reglementare străine.

Conform regulilor europene, companiile găsite vinovate de abuz de poziție dominantă pe piață pot fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri anuală, iar în cazul Gazprom ar fi vorba de peste 10 miliarde de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Ilegal în România în orice zi din an. Se consideră infracțiune. Faci închisoare până la...
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia...
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Confruntarea avioanelor de vânătoare în Bătălia Angliei